Cea mai frumoasă zonă a Dacilor și Romanilor, celebrii Vulcani Noroioși și misterioșii Trovanți Weekend în Buzău
- Information
- Planul turului
- Localizare
- Gallery
- Tururi asemanatoare
What's included
- Apa
- Cafea
- Cazare
- Cina de bun venit
- Cina traditionala
- Ghid de turism însoțitor
- Gustari
- Intrari la obiective
- Mic dejun
- Pliante
- Taxa hoteliera
- Transport la obiective
- Pranz
- Transportul
Invitație
Vă invit să petreceți un weekend în Buzău, cu două nopți de cazare. Veți putea descoperi câteva dintre cele mai frumoase locuri. Vom face cunoștință cu istoria și oamenii locurilor, le vom cunoaște viața. Vom afla parte din cultura acestui colț de țară și vom vorbi despre cel mai important tezaur al României. Vom discuta despre pietre și întrebuințările lor, despre bogățiile subsolului și cele de la suprafață. Și vom afla cauzele care au condus la multe dintre cele ce acum le avem. Bucătăria tradițională locală ne va face șederea mai plăcută iar drumețiile în natură către obiectivele turistice din program ne vor încărca bateriile.
Ce vizităm
În afara Vulcanilor Noroioși binecunoscuți, vă propun să facem o incursiune în această zonă a dacilor liberi. Avanpostul roman de la Pietroasele este cel care influențează regiunea dar nu în totalitate. De aceea, multe cuvinte actuale și mai ales denumiri din zonă vin de la daci. Și, pe lângă acestea, vom descoperi o atracție mai nouă dar deosebit de spectaculoasă: Trovanții de la Ulmet.
Dintre cele ce le numim bogății, amintesc aici doar două: piatra Dealului Istrița și Tămâioasa Românească. Este vorba despre calcarul din care este făcut dealul. El era folosit pentru arme, case sau chiar morminte. Dar din solul calcaros ia naștere cel mai bun vin de aici. Nu vom putea să nu discutăm și despre legenda cea mai cunoscută a județului nostru: Legenda Regelui Luana și a Țării Luanei.
Un weekend în Buzău vă oferă așadar energia de care aveți nevoie, informațiile pe care cu siguranță nu le știați și legendele locului, frumoase ca toate povestirile românești. Avem grijă de toate detaliile, acordăm atenție cazării de calitate și serviciilor, meniului original, buzoian și excursiilor la obiective. De aceea am pregătit acest sejur și vă invit să petreceți zile de neuitat la pas pe meleagurile noastre.
- Ziua 1
- Ziua 2
- Ziua 3
cazarea și nu numai
Pentru acest pachet de excursii ne vom caza în stațiunea Sărata Monteoru. Standardul minim luat în calcul este de 3***, camere cu baie proprie și cu mic dejun. În funcție de anotimp și de disponibilitățile momentului la care se face rezervarea, vom alege cea mai bună variantă iar facilitățile unității de cazare vor fi disponibile imediat. Și vi le voi comunica în confirmarea rezervării.
În intervalul orar 18 - 20 se va face primirea turiștilor. Imediat după cazare, ne întâlnim la cina de ”bun venit” și facem planul pentru zilele care vor veni. Răspundem la toate întrebările legate de organizarea excursiilor și ne pregătim.
Seara se încheie profitând de facilitățile hotelului/pensiunii, cel mai probabil la SPA.
prima excursie
Imediat după micul dejun, nu mai târziu de ora 9.30 pornim la drum. Pentru că avem ziua întreagă la dispoziție, astăzi vom face traseul mai lung, lăsând relaxarea pentru duminică.
Plecăm spre obiectivele din Dealul Istrița. Pe drumul nostru trecem prin celebra localitate Pietroasele, loc al castrului roman, al termelor romane și locul nașterii cunoscutului vin Tămâioasa românească. Primul popas este aici.
Al doilea popas este la Biserica dintr-o piatră, semeață realizare contemporană a celor care au profitat în ultimele decenii de piatra zonei. De aici mergem într-o scurtă drumeție circulară chiar pe culmile dealurilor Tigoarea și Colarea către Grotele dacice și aflăm povestea unui sat dacic... contemporan. Apoi, vedem tabăra de sculptură în piatră iar la final cunoaștem locurile în care au fost construite două dintre multele cetăți dacice de aici și vedem o parte dintre mormintele săpate de daci în piatră.
Plecăm spre chilia pustnicului Ambrozie. Drumul scurt cu mașina este urmat de unul pe jos către vârful numit Piatra Șoimului, loc în care a fost săpată chilia. Aceasta, deși cunoscută încă din Evul mediu, a avut parte de locuire până aproape de zilele noastre, când ultimul ei locatar, călugărul Ambrozie, s-a mutat la Domnul.
Coborâm din nou către plantațiile cu vii nobile ale dealului pentru a urca pe altă vale spre platoul din care cu 200 de ani în urmă doi săteni au scos la iveală cel mai mare tezaur al omenirii până la descoperirea celui din mormântul lui Tutankhamon: Tezaurul de la Pietroasa.
Continuăm ascensiunea, parțial motorizată, pentru a ajunge la una dintre cele mai importante cetăți dacice: Gruiu Dării. Este o cetate de rit și locuință a mai multor civilizații timp de câteva mii de ani.
Pe parcurs, sigur că ne vom ocupa de ce ne-a pus gazda la pachet sau chiar vom lua masa de prânz. La finalul zilei revenim la hotel și ne pregătim pentru cina festivă: una a delicioaselor preparate culinare buzoiene.
a doua excursie
De asemenea, după micul dejun pornim la drum. De această dată, către un deal mai îndepărtat dar tot atât de semeț. Mergem la Trovanți.
Din locul în care trebuie să parcăm mașina, până la rezervație, avem un mic urcuș, o mică drumeție care ne va arăta viața la țară (dacă mai era nevoie) dar și cât de puțin lucrează autoritățile pentru turismul românesc. Măcar nu ne vom plictisi pe drum! Rezervația Trovanților ni-i va prezenta pe toți, pe cei cu forme de pălării, turbane sau ciuperci, pe cei grupați sau solitari. Și chiar dacă vi se pare greșit, nu e: în pădure sunt balena și delfinul.
Finalul zilei li-l dedicăm Vulcanilor noroioși. Vom observa îndeaproape cele două categorii, vulcani și fierbători, vom discuta despre formarea lor și poate veți fi surprinși să aflați că unii s-au format chiar în zilele noastre. Iar alții, tot acum dispar.
Ne întoarcem pe la Mănăstirea Ciolanu și Tabăra de sculptură Măgura iar ziua se încheie tot la hotel unde ne vom lua rămas bun și vom promite să ne revedem.