Unde este Muzeul chihlimbarului?
Intrăm pe drumul comunal DC69, în localitatea buzoiană Colți, venind dinspre Sibiciu și Pătârlagele. Pătârlagele este situată pe drumul național Buzău – Brașov, DN10. Muzeul chihlimbarului este supranumele dat Colecției de chihlimbar de la Colți, secție a Muzeului Județean Buzău. Deși este vorba de un drum comunal, acesta este asfaltat, astfel încât putem spune ca se ajunge usor la Colți. Sunt porțiuni care lasă de dorit dar, în general, se merge bine.

Ce este Colecția de chihlimbar?
Aceasta este o secție a Muzeului Județean Buzău care adună într-o clădire cu arhitectură specifică zonei, cele mai frumoase pepite, unelte de exploatare precum și materiale documentare despre exploatarea chihlimbarului din această zonă. Initiațiva creării acestei colecții s-a născut în anul 1973, deschiderea ei pentru public făcându-se în 1980. 40 de ani mai târziu, muzeul îmbracă o haina nouă: se consolidează sediul, se modernizează modul de expunere și prezentare, se achiziționează o vitrină smart. Este prima de acest gen într-un muzeu din România! Apoi se deschide magazinul muzeului de unde puteți achiziționa multe suveniruri buzoiene.
Cine poate vizita Muzeul Chihlimbarului?
Aceasta este o colecție muzeală accesibilă tuturor, este genul de muzeu care le va plăcea tuturor. Modul de prezentare și calitatea informației precum și celelalte elemente conexe vă vor capta definitiv atenția lăsându-vă într-un colț de memorie imagini și date despre ce a însemnat această bogătie în contextul local, la poalele Munților Buzăului. Aș îndrăzni să spun că vizitarea muzeului este chiar indicată pentru copii. Ei vor putea să asocieze cele învațate la școală cu chestiuni practice, văzute pe viu aici.

Când putem vizita?
Muzeul chihlimbarului Colți este deschis tot anul, cu excepția zilelor de luni și marți. Elevii și studenții beneficiază de tarife reduse. Adulții în grup organizat plătesc 7 lei de persoană iar individual 13 lei. M-am gândit că ar fi frumos să includem acest muzeu într-o excursie mai amplă.


