aproape 800 de ani de ortodoxie fara intrerupere: Biserica din Alunis
Acestea sunt locurile care vă vor atrage și, credem noi, vor reuși să mulțumească aproape orice preferință a turistului care ne calcă pentru prima oara meleagurile sau revine pe la noi. Și nu o spunem din patriotism ci judecând după dezvoltarea pe care am cunoscut-o în ultimii ani. Tot mai mulți turiști revin în Buzău și doresc să vadă și alte obiective turistice. Pe de altă parte, avem destinatii turistice buzoiene care au ajutat sau au impus dezvoltarea infrastructurii de drumuri, cazare, masă.
Credem că destinatiile turistice buzoiene sunt în egală măsură culturale, istorice, ecumenice, naturale. Cu ușurință poți alcătui astfel un program de un weekend în care să alegi ce ți-ar plăcea dintr-un domeniu. Iar dacă adăugam activitățile turistice care iți vor încărca bateriile se poate spune că ne-am atins scopul.
Iar pentru că acestea trebuie cunoscute, am creat excursiile de o zi la unul sau mai multe obiective. Sau chiar mini sejururi în care ne propunem două zile de drumeții dar și de odihnă îmbinată cu gastronomie. În general, vom propune cazarea în vecinătatea locurilor pe care dorim să le vizităm dar vom avea grijă și la calitatea serviciilor.
Vă invit să cunoașteți destinatii turistice buzoiene, să citiți despre ele aici dar și în alte surse. Veți descoperi un ținut prietenos, incomplet descoperit, mereu gata să te surprindă cu noi frumuseți și unicate. Iar noi sperăm să vă atragem, să faceți în weekend sau în concediu, vara, primăvara sau toamna, excursii in Buzau.
aproape 800 de ani de ortodoxie fara intrerupere: Biserica din Alunis