AventuraDrumetiiIstorieReligieSituri istoriceAsezarile rupestre

2000 de ani de istorie!

Unde sunt Asezarile rupestre?

In zona central-nordica a judetului Buzau, la poalele muntilor gasim cea mai mare concentrare de schituri rupestre. Culmea Ivanetu margineste la nord aceasta zona denumita si Tara Luanei. Luana era, zice legenda,un rege urias, iscusit manuitor al apelor fermecate ale zonei. Asezarile rupestre sunt situate pe teritoriul comunei Bozioru, in satul Nucu.

ghid turistic buzau

Ce sunt acestea?

Ansamblul Asezarilor rupestre de la Nucu este o vatra milenara a Buzaului. Este un areal in care viata si civilizatia au fost prezente neintrerupt de mai bine de 2000 de ani. La adapost de drumurile comerciale sau de zona de campie usor accesibila triburilor si talharilor, zona a fost prielnica dezvoltarii si continuarii civilizatiei. Bogatiile naturale dar si relieful au incurajat saparea in stanci a unor grote cu roluri diverse. De la simplul adapost, la pesteri in care se savarseau diverse ritualuri pagane, de la chilii ale unor pustnici. Chiar organizari complexe cu rol monahal.

Peste toate acestea se asterne si misterul transmis pana in zilele noastre prin povesti din zona paranormalului despre care, stiti cum e, „daca n-ar fi, nu s-ar povesti”. Le veti putea asculta la fata locului in cadrul tururilor organizate in zona.

Cine poate vizita Asezarile rupestre?

Traseul unei drumetii pe la Asezarile rupestre este versatil, poate include mai multe sau mai putine obiective. Poate fi subiect al unei explorari pe mai multe zile, poate fi motivul unei iesiri cu cortul. Din nefericire, tot ceea ce vrem si putem face aici depinde si de vreme. Eu recomand vizitarea de catre orice turist, de orice pregatire si varsta cu conditia unei echipari corespunzatoare si alegerii traseului in functie de fortele de care dispune. Urmand aceste sfaturi, o excursie la schiturile rupestre va fi o reusita totala!

ghid turistic buzau

Cand le putem vizita?

Incepand din primavara, dupa topirea zapezii si pana toama tarziu la caderea ploilor mocanesti, Asezarile rupestre pot fi vizitate si studiate. Conform acestui calendar sunt creionate tururile pe care vi le propun la Asezarile rupestre de la Nucu.

Suprafata:
... Ha
Nume relief:
...
Zona:
centrala si de vest
Altitudinea:
600 - 1000 metri
Share on social networks

copyright Panoramic Travel 2022