Odată cu finalizarea lucrărilor din zona centrală dar și de pe Bd. Unirii, Municipiul Buzau este din ce în ce mai vizibil pe harta localităților prin care merită să te plimbi, în care ai ce vizita. Îi vom dedica două tururi principale, unul pietonal și unul cu biciclete. Plimbările noastre și mai ales poveștile spuse vor viza zone importante. Între ele, zona centrului vechi, a promenadei Bălcescu și a Crângului. Dar vom merge și la Vila Albatros. Vom arăta că Buzăul a fost și este un important târg la răscruce de drumuri. Dar și vatră de spiritualitate și cultură romanească pentru că are

peste 1600 de ani de istorie

tur pietonal buzau

Orașul nostru a luat ființă pe un spațiu al dacilor liberi, la granița cu Imperiul Roman. În vecinătate erau teritoriile stăpânite de goți. Încă din anul 372 apare prima mențiune documentară a acestui spațiu aflat pe cele două maluri ale râului Mousaios sau, mai corect, Bouseos. Sigur, nu putem vorbi despre Buzăul de atunci ca despre o zonă cu statut de mare așezare omenască dar stabilirea oamenilor în târgul nostru se face pe acest fond.

Ce vom vedea în Municipiul Buzau

Vă invit așadar să cunoașteți Municipiul Buzau. Să povestim frumoasa legendă a Vulturului Ilie care a viețuit printre oameni, să  aflați că aici a fost înființat al treilea spital din Țara Românească. Vom vedea și una dintre cele mai frumoase primării din țară, cea mai frumoasă la vremea construirii ei în opinia lui Nicolae Iorga.

Un capitol important i-l vom dedica bisericii, aici existând de peste 500 de ani Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. Vom avea și pagini importante dedicate personalităților buzoiene, politicieni, artiști, oameni de știință. Totul într-o împletire de oameni, locuri și fapte de la noi din Buzău.

Iar pentru cei care nu ajung în Buzău sau pentru cei care vor o avanpremieră, pun mai jos un film pe care l-am realizat împreună cu cei de la canalul de Youtube Giuclea. Îl puteți accesa integral sau pe capitole.

Vizionare plăcută! Vă aștept în Buzău!

Area:
81 kmp
Elevation:
101 m
Population:
115.000 locuitori
Share on social networks

copyright Panoramic Travel 2024